Toate sunt pe dos la Tine! Tu începi de la sfârșit!
Tu nu poți vorbi cu mine decât după ce-am murit;
Nici eu să vorbesc cu Tine, nu pot până n-amuțesc,
Și nici să îți aud glasul până când nu asurzesc.

Nu pot să simt bucuria sfintei părtășii cu Tine,
Decât în spasmele morții față de tot ce e „mine”;

Ca să pot să fiu cu Tine,
Nu pot decât fără „mine”;

Ca să pot să Te aud,
Trebuie să ajung surd;

Dacă vreau să Te zăresc,
Pot doar după ce orbesc;

Tu ești – Doamne Dumnezeu,
Numai unde NU sunt eu;

Nu pot să ajung să fiu
Fiul Tău în Tine viu,
Decât mort, fără suflare
În tot ce e „eu”, și moare;

Cum ziceam mai sus, la Tine, Doamne, toate sunt pe dos,
Ca să pot urca spre Tine, trebuie să merg în... jos;
Iar ca să îmi fac lucrarea, sfântă prin Duhul Tău Sfânt,
Pot doar când eu-l meu zace, fără viață în mormânt.

Vreau Doamne să-nvăț temeinic, să trăiesc și eu „pe dos”,
Ca să umblu-n părtășie, cu Domnul Iisus Hristos.

Și vreau ca de azi ‘nainte, să primesc TOT ce îmi dai,
Ca pe mijloace prin care, Doamne, mă faci să trăiesc ca-n rai!